05 Jun
|
|
Jos Basescu! Jos Boc!
|
|
|
Prin "măsurile anticriză" luate, Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul Boc au adus România în pragul falimentului. Protestele ce au loc în România demonstrează o administrare ineficientă a statului, prevalînd alte interese decît cele ale cetăţenilor săi. În legătură cu măsurile de reducere a salariilor, pensiilor, ajutorului de şomaj şi al subvenţiilor anunţate de preşedintele României Traian Băsescu şi de Guvernul Boc, este cert că nu poate exista indiferenţă. Aşa-zisa clasă politică post-decembristă caracterizată prin mediocritate, iresponsabilitate, corupţie, ni se înfăţişează astăzi prin produsul său de sinteză reprezentat de către familia lui Traian Băsescu. După 20 de ani, "conducătorii" noştri nu numai că ne-au luat totul, dar au contractat împrumuturi imense de la FMI, Banca Mondială şi de la foarte multe bănci străine. Acum, ca soluţie de salvare a ţării au hotărît, ca prime măsuri, să reducă salariile cu 25%, pensiile cu 15%, ajutorul de şomaj cu 15% şi să taie subvenţiile. Condamnăm o asemenea hotărîre şi considerăm că în felul acesta Guvernul Boc împreună cu Președintele Traian Băsescu transferă încă o dată toată povara pe umerii celor mulţi. Această măsură nu duce la rezolvarea crizei financiare şi economice din România pentru că Guvernul nu ne propune niciun PROGRAM ANTICRIZĂ din care să se obţină noi surse de venituri pentru bugetul de stat. Considerăm că a sosit momentul schimbărilor radicale în politica românească, poporul fiind îndreptăţit să scuture de pe umerii săi, în primul rînd, întreaga clasă politică care se află la guvernare!. Poporul român este îndreptăţit astăzi, cu mult mai mult decît în decembrie 1989, să-şi impună voinţa şi reprezentanţii care pot să-i asigure prezentul şi viitorul, întemeiate pe adevăr şi dreptate!
|
|
|
05 Jun
|
|
Motiune de cenzura!
|
|
|
"Susţinem o moţiune de cenzură a Opoziţiei ca pe unica modalitate de a scăpa România de dezastrul guvernării Boc. Semnalele trimise de FMI nu sunt deloc îmbucurătoare, iar actuala putere nu pare să se trezească la realitate. În aceste condiţii, este o datorie faţă de România să scuturăm ţara de incompetenţa şi de dezastrul actualei guvernări."
Daniel Constantin
|
|
05 Jun
|
|
Jos guvernul PDL-ist!
|
|
|
"Jos guvernul PDL-ist de impostori si incompetenti ! Jos cu acest individ Boc care este șeful pe hartie doar, al guvernului de incompetenti condus de Traian Basescu."
Negru Marius
|
05 Jun
|
|
Plecati Acasa!
|
|
|
"Suntem mulţi, suntem puternici, dar azi, aici, suntem toţi nemulţumiţi. În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu, în numele Guvernului, ne aducea o veste rea, o veste proastă. Scrisoarea către FMI, care anunţa reducerile veniturilor angajaţilor, pensionarilor, şomerilor. Niciun guvern nu are dreptul să ne fure munca. Fraţilor, se vorbeşte că noi vă manipulăm. Vă rog să-mi răspundeţi aici, în piaţă, în faţa guvernanţilor, dacă vreţi să vă scadă salariul cu 25 la sută, dacă vreţi să rămână salariul mediu îngheţat la 600 de lei, dacă vreţi să se reducă pensiile cu 15 la sută, sau poate vreţi eliminarea tichetelor de masă. Deci nu sunteţi de acord. Am sentimentul că nu numai noi suntem nemulţumiţi de cele anunţate, ci milioane de oameni. Aşa că, domnule preşedinte şi domnule prim-ministru, guvernanţi şi parlamentari, azi, 19 mai, când se scrie o nouă filă a mişcării sindicale şi a solidarităţii, vă cerem să plecați acasă!"
Marius Petcu
|
|